Just stories…

Vine! Toata lumea fuge…dar unde fuge? Nu au unde sa se ascunda. Mai bine asteapta..si de ce sa astepte? Inca doua secunde de viata ar fi de ajuns.

Cutremur…pomii se prabusesc in fata mea. Ellinor cade, injunghiata de creanga unui nuc. Zidurile se misca, peretii incep sa se darame. Se vede tornada, este aproape. O pisica isi ia zborul..eu nu ma misc, astept, analizez totul. Nu am ce sa fac. Nu exista scapare…pentru ei.

In jurul meu este foarte multa agitatie. Ellinor ma priveste cu ochii inlacrimati si imi spune sa fug, sa plec, sa ma ascund. Nu o ascult ci raman la locul meu. Ea nu stie..nu stie ce am de gand. Vantul o trage in spate, o taraste, pana devine mai puternic si o ia in zbor. Aceea a fost ultima ei privire, iar ultimul ei cuvant a fost: ”Fuugi!”

NU! O lacrima mi se scurge pe obraz. In acelasi moment incepe sa ploua, sa tune si sa fulgere. Lacrima imi cade, dezechilibrata de cutremur.

Toate casele s-au daramat, nu mai exista nici macar ruine! Vegetatia…care vegetatie? Care animale? Care oameni? Au disparut toti.

Suntem numai noi acum. O privesc, hotarata sa o inving. Tornada se apropie. Este la doi metri de mine. Probabil ca se intreaba de ce sunt asa de puternica, de ce nu cedez. Pentru ca mi-a fost de ajuns! Nu  mai suport. Un metru…intra in mine. Eu raman pe loc, ma bat cu ea, o inving! Se face tot mai mica. Dispare.

La doua minute dupa aceasta, totul revine la normal,  pamantul se stabilizeaza, norii dispar, rasare soarele, casele sunt asa ca inainte, iar Ellinor se vede pe veranda avand grija de pisica ei.

Dar eu? Eu unde sunt?

Ma trezesc intr-un abis spulberat de lacrima mea, aceea care a cazut mai devreame. Nu stiu exact ce sa fac. In jurul meu sunt numai gheare, colti, ochi rosii, iar in rest intuneric. Ma tot intreb unde am ajuns.

Oare este iadul? Nu prea cred. Tot ce stiu este ca nu mi-e frica si ca nu vreau sa plec de aici prea curand. Cred ca in sfarsit am gasit ceea ce cautam, avand in vedere ca lumea mea de dinainte era sa o distrug. Sunt fericita aici.

Bring Me The Horizon – It Never Ends

Nu credeam ca ea ma va rani vreodata, credeam ca este aleasa mea, iubirea vietii mele, dar nu a fost asa…

Am vazut-o pentru prima oara in parc, citind. Era asa de frumoasa, era bruneta, ochii verzi, avea o fundita roz in par, era imbracata intr-o rochita neagra, cu volanase, era absolut perfecta. Am trecut pe langa banca ei, mergand incet. Ea si-a ridicat ochii din carte si m-a privit, zambindu-mi.

A doua zi, cand m-am dus la facultate, am observat uimit ca ea era pe hol, langa un dulap.

Deci invatam in acelas loc, dar nu o mai vazusem pana atunci. M-am gandit cum sa intru in vorba cu ea.

-Buna! Esti noua pe aici?

-Da… de o saptamana m-am transferat…

-Eu sunt Roberto, ma bucur ca te cunosc.

-Mary, incantata.

Si a fost asa simplu sa vorbesc cu ea… Eram asa de indragostit.

Dupa cateva intalniri, m-am hotarat sa i-o prezint lui Alex, prietenul meu cel mai bun, fratele meu mai mare. Parerea lui despre ea a fost foarte buna, insa dupa un timp mi-a zis urmatorul lucru:

-Roby… nu este chiar asa de buna pentru tine asa cum pare…crede-ma.

-De ce spui asta? Pana acum o placeai. Ce motiv ai?

-Nici unul, insa nu cred ca e bine sa te mai vezi cu ea…

Era destul de abatut dar nu am vrut sa iau asta in seama.

-Esti doar gelos ca imi petrec timpul meu mai mult cu ea si nu cu tine!! De ce ai zice ca sa nu ma vad cu ea? O iubesc! Ce zici de asta?! Vreau sa o cer in casatorie saptamana viitoare cand facem 8 luni impreuna! De ce imi spui acum sa ma opresc?

-Off, Roby, trebuie doar sa ma crezi.

Dar bineinteles ca nu l-am ascultat.

Am vrut sa o duc intr-un loc frumos… stiam ca ii place foarte mult marea, deci i-am propus sa mergem un week-end la mare. Si a acceptat.

-Te iubesc atat de mult, dragul meu pentru asta…

-Stiam ca te vei bucura…ma gandeam sa dormim sub clar de luna azi, sa fie o atmosfera draguta…

-Ma cunosti atat de bine! Roby te ador efectiv!

Inelul urma sa i-l dau a doua zi…daca totul mergea asa cum trebuia.

Luna era perfect rotunda. Ea ma saruta incet, cuibarindu-se in bratele mele. Am adormit si eu.

Ea in schimb s-a prefacut ca doarme. La miezul noptii a aparut un barbat, imbracat in negru. Acesta m-a facut sa ma trezesc, dar am tacut. I-a spus ceva, iar ea a aprins un foc pe plaja, nu departe de locul unde dormeam eu. Nu stiam ce se intampla, m-am ridicat incet sa vad ce era cu focul acela… dar in schimb am vazut-o pe ea… cu el… langa foc… sarutandu-se. Eram uimit. M-am ridicat si m-am dus langa ei.

-Mary? Ce este asta? Eram de-a dreptul furios acum.

-Rob… ti-am ascuns ceva in tot timpul asta.

Acum eram si mai uimit. Ea a ridicat mainile catre cer si o lumina albastruie a coborat deasupra mea, acoperindu-ma complet. Barbatul respectiv a inaintat catre mine, a intins o mana spre pieptul meu, tinand in cealalta o piatra in forma de stea.

Eram speriat. Ce se intampla???

A aparut Alex de undeva din spatele lui Mary, infasurandu-i in jurul gatului o franghie. In acel moment lumina din jurul meu a disparut. S-a auzit apoi un zgomot puternic, pe care mai tarziu l-am asociat cu zgomotul unei arme. Barbatul din fata mea a cazut, mort. Mary a tipat, incepand sa planga. Eu m-am vazut eliberat si m-am dus langa Alex.

-Roby, esti bine?

-Da, cred… ce se intampla aici??

-Acum vezi de ce ti-am spus ca nu e potrivita pentru tine?

-Ca m-a inselat?

-Roberto, e o vrajitoare! Ea avea un stapan, cel care tocmai a cazut. Daca stapaniul ei nu se hraneste, moare. Ei sunt ca un sot si o sotie. Ea ii gasea hrana, o facea vulnerabila, adica exact asa cum erai tu in seara asta, cu sentimente puternice. El urma sa te omoare, hranindu-se apoi cu sufletul tau. In schimb el ii dadea puterile magice. In ultimul timp el a fost foarte slabit, deci avea nevoie de tine. Cum nu te-a avut, pentru ca am fost eu aici, l-am omorat usor. Acum trebuie sa vedem ce facem cu ea.

Era prea multa informatie pentru mine… nu voiam sa cred nimic, insa nu stiam cum altcumva sa fac legatura intre toate lucrurile astea.

-Tu de unde sti?

-Mi s-a intamplat si mie! Tot ea a fost, sub o alta forma. Mi-am dat seama si ti-am spus dar nu ti-am spus tot, pentru ca nu m-ai fi crezut.

-Deci ea este o vrajitoare?? Nu ma iubeste?? Nu m-a iubit niciodata…

-Ai fost doar o jucarie, il iubeam pe el!

Am fost asa de nervos in acel moment, incat i-am luat pistolul lui Alex si am impuscat-o.

Ea m-a privit cu ochii ei verzi pana in momentul cand s-a prabusit langa sotul ei si a murit.

Tot restul noptii am plans. Nu imi venea sa cred. O uram, dar o iubisem. Ma ranise, aproape ca ma ucisese.

Alex i-a bagat pe amandoi in foc, si au ars pana dimineata, stergand toate urmele vreunei intamplari legate de mine si de ea, de ea si de el, de tot.

And the song–> Blood On The Dance Floor – Bewitched

Dupa cei 20 de ani petrecuti departe…in sfarsit au venit inapoi…oare unde au fost atata timp? Erau schimbati, dar de data aceasta…erau altfel…mai batrani, nu stiu. Dar oare eu de ce nu m-am schimbat? De atunci totul a fost altfel !

                                                ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

-Deci crezi ca esti mai destept? De ce ?

-Nu am spus asta! Lasa-ma in pace!

-A…nu, saracutul de tine, cu siguranta numai pace vrei tu acum. De ce Claudia mi-a spus ca te-ai dat la ea ??

-Nu am facut asta !

-Mda…si eu te voi crede pe tine cu siguranta. De ce crezi ca s-ar uita la unul ca tine? Te machiezi mai mult ca ea si ai parul mai lung. S-ar uita la unul ca tine numai daca ar fi lesbiana… Hei unde te duci!? Vorbeam cu tine…

Ronnie a incercat sa fuga, s-a ascuns in vestiar, dar Matt a spart usa si a venit dupa el. Ronnie plangea, insa Matt era atat de furios incat, netinand cont de nimic, l-a batut si l-a lasat acolo. Ultima lovitura a fost fatala ; corpul lui Ronnie era oricum slabit, insa inima lui nu a mai rezistat…

                                                *               *                *

-Cine a factu asta ??? spuse directorul.

-Copilul asta este…mort!? Secretara era la fel de ingrozita si uimita.

Directorul a fost nevoit sa-i sune pe parinti si sa le dea veste cea groaznica. Acestia, in schimb, nu au avut reactia normala intr-o astfel de situatie.

-Imi pare sincer rau pentru acest lucru. Il voi gasi pe cel care a facut asta si il voi pedepsi. Si eu si politia. Va fi exmatriculat oricum.

-Ah…bine…Aveti nevoie de mine personal ?

-Nu vreti sa va vedeti copilul ?

Ultimul cuvant a fost un « NU » hotarat. Apoi mama lui Ronnie a inchis.

                                        *               *                *

Matt era intr-o dispozitie proasta. Era cu Claudia. Ea stia ca a facut o mare greseala. De fapt Ronnie nu s-a dat la ea. Ea il mintise pe Matt, nestiind ca reactia lui va fi una atat de urata.

                                    ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

S-au adunat toti aici pentu intalnirea de 20 de ani. Da…si eu mi-as fi dorit sa fiu batran asa ca ei… dar tot 17 ani am. Uite-l pe Andy, cel care a fost cel mai bun prieten al meu. Acum a ajuns prim ministru. Bravo lui! Si Helena, colega mea  de banca ; ea este stewardesa. In final apare si el…Matt…s-a schimbat mult. Are o sotie, un copil…un baietel. Oare cati ani are? Vreo 12 cam asa cred. Si sotia lui e frumoasa, blonda, cu ochii verzi. A venit si dirigintele nostru! De cand nu l-am vazut… de asemenea a avut o idee geniala. Sa ia liceul in lung si in lat pentru a-si aminti de toate clipele petrecute aici.

Asa am ajuns la bufet, in sala de festivitati, in clasa noastra, in laboratorul de chimie, de biologie, de informatica, in sala de sport si in….vestiar.

Eu eram acolo. Toti si-au  amintit de mine.. : „baiatul acela ciudat, sa se odihnasca in pace”…”imi lipsesti Ronnie”…”saracutul de el”… atatea amintiri si totusi niciuna!

Cand toti au iesit a ramas doar Matt.

-Imi pare rau Ronnie…si o lacrima i-a umezit ochiul drept. Imi pare rau…curva aia de Claudia m-a mintit.

„Dar tu o iubeai pe curva aia”

-Nu trebuia sa fiu atat de orb! Mi-as dori sa pot face ceva sa te aduc inapoi.

Claudia a intrat si ea in vestiar.

-Matt, esti bine?

-Da, Claudia…

-Matt, nimeni nu stie nimic. Poti sta linistit.

-NU, CLAUDIA, NU POT! Am omorat un biet om, pentru ca tu ai spus o minciuna!

-Dar nu a aflat nimeni, si nici nu va afla…

-Nu conteaza asta…as face mai bine 20 de ani de inchisare decat sa traiesc asa, in minciuna ta.

-Era un fraier, Matt!

-Era un om, Claudia!

                                                *               *                *

In acel moment, cei doi au intrat in panica. Era Ronnie…Ronnie cel de 17 ani. Acolo cu ei, in aceasi incapere. Era alb, mort, dar viu, hainele ii erau zdrentuite, exact asa cum le purtase ultima data.

-Ronnie, spuse Claudia panicata, nu eu i-am spus lui Matt, nu i-am spus nimic lui… nu stiu de la cine a aflat vestea, nu stiu ce s-a intamplat….

-Amice, imi pare rau! Matt era la fel de speriat ca si femeia. Insa se tinea bine. Ea incepuse sa planga. El statea locului si astepta.

Fantoma nu spunea nimic, doar se apropia incet de Claudia. Ea se dadea in spate pana cand ajunse la perete. Matt se daduse intr-o parte si se ascunsese dupa un dulap. Ronnie a ajuns langa Claudia si i-a pus ambele maini in njurul gatului. Ea se zbatea incercand sa ajunga la usa, dar aceasta s-a inchis. Matt era ingrozit. Ascuns dupa acel dulap, o auzea pe femeie cum tipa, pana in momentul cand fantoma a prins-o din nou de gat si a inceput sa stranga incet. Respiratia i se taiase. La un moment dat…liniste. Matt a iesit sa vada ce se intamplase. Claudia zacea pe podea, fara suflare. Ronnie nu era nicaieri. Matt a icercat sa deschida usa, dar era incuiata, la fel ca acum doua minute. Nu se terminase. Cand s-a intors, Ronnie era in spatele lui.

-Amice…imi pare rau sincer…am fost inselat, nu voiam sa fac asta.

„Atunci de ce ai facut-o?!”

-Te rog Ronnie, am un copil, nu pot sa-l las, te rog. Matt incepuse sa planga, vorbea printre suspine. In schimb, spiritul se apropia.

                                                            *               *                *

-Matt! Matt! Esti bine?

Toata lumea se adunase in fata usii si incercau sa o deschida. Cand in sfarsit au reusit, i-au vazut pe Matt si Claudia pe jos. Erau ingroziti. Au sunat la 911, dupa ambulanta si i-au dus la spital.

Dupa analize, femeia era moarta, insa el era intreg. Abia mai respira dar a fost pus pe aparatepentru a-l ajuta sa-si revina.

Ronnie il lasase in viata. Nu a vrut decat sa-l pedepseasca. Claudia, in schimb, a mintit pana in ultima clipa.

Aceasta este melodia care m-a inspirat sa scriu povestioara. Click->  Don’t Go-Bring Me The Horizon

Intr-o vineri dupa-amiaza, cand m-am intors de la servici, am hotarat sa ma relaxez, plimbandu-ma putin pe stancile imense de langa malul marii.

Atunci am vazut-o pentru prima oara. Privea apusul de pe cea mai inalta stanca. Parea un inger. Eram fermecat de ea, cum era ea de acel minunat fenomen al naturii. Se uita la soare de parca nu avea sa-l mai vada vreodata. M-am hotarat sa merg la ea. Cu pasi marunti, am pornit in directia ei. M-a auzit si s-a intors la mine, zambindu-mi si privindu-ma fix in ochi, de parca m-ar fi asteptat. Acel moment nu-l voi putea uita niciodata; de atunci viata mea s-a schimbat pentru totdeauna. Imi amintesc si acum acei ochi albastrii de inger. Nu stiam ce sa fac. Sa-i vorbesc? Sa continui sa o privesc asa cum ma privea ea pe mine? Erau o mie de intrebari in capul meu in legatura cu ea. Care era numela ei? De unde venise?…si lista putea continua. Acele secunde in care privirile noastre s-au intalnit au parut ore.

Dintr-o data, ea s-a intors si a pasit in directia prapastiei. M-am speriat, nu stiam ce avea de gand. Ea a continuat sa mearga, pana cand a ajuns la margine. Atunci s-a oprit si m-a privit din nou. Eram inlemnit. Comportamentul ei era ciudat, aproape ca ma inspaimanta, dar ma si atragea de asemenea. Dar… NU!! S-a aruncat in prapastie. Am alergat cat de repede am putut, dar stiam ca nu aveam ce sa fac. Am privit in urma ei. Nu era nimic, parca disparuse. Nu-mi venea sa cred ce vazusem. Am inceput sa plang, m-am invinovatit ca nu m-am dus la ea mai devreme. Nici macar nu o cunosteam, practic plangeam pentru o necunoscuta, o necunoscuta frumoasa, cu ochii albastrii ca cerul si cu un zambet mai pretios decat tot aurul de pe Pamant, ce m-a facut sa ma indragostesc de ea dintr-o singura privire.

Tot restul serii am ramas acolo, tacut, parca asteptand o minune, rugandu-ma ca ea sa apara. Incepusem sa cred ca ea nu fusese niciodata acolo, dar era adevarat. Ochii aceia ma convingeau de fiecare data ca nu sunt nebun in totalitate… sunt nebun doar dupa ea. M-am intins pe spate privind stelele si luna plina, incredibil de stralucitoare. Oare visasem? Nu, nu se putea; totusi nu aveam nicio dovada ca ea fusese acolo. Mi se facuse frig, dar nu voiam sa merg acasa.

Atunci mi-a venit ideea. O idee prosteasca intr-adevar, dar era singura solutie sa o revad. Am pasit aproape de marginea pe care fusese si ea acum cateva ore. M-am uitat in jos. Era cam mare distanta, insa pentru ea as fi mers pana la capatul lumii. Si asta aveam de gand sa fac.

Am mai facut un pas, si inca unul, iar ultimul pas, era cel decisiv. Insa…ea a aparut!! Am fost socat. Era langa mine, era frumoasa, era un inger cu aripi albe marete, era EA, cea pe care am asteptat-o toata seara. Mi-a spus ca va fi langa mine mereu. Chiar daca nu o voi vedea. Apoi a disparut in acelasi fel cum a si aparut. Eu am plecat acasa, stiind acum ca si ea ma iubea asa cum o iubeam eu.

In tot ceea ce am facut mai departe, ochii ei albastrii, m-au calauzit cand aveam nevoie, au fost alaturi de mine tot restul vietii mele.

Imaginea…acea imagine, era minunata. Nu mai vazusem asa ceva pana atunci. Parca cele mai speciale animale, lucruri, anotimpuri, fenomene ale universului se adunasera acolo numai pentru mine.

In fata, o pajiste extraordinara, verde, plina de roua. Albinele zumzaiau cautandu-si florile. Fluturii, cei mai colorati fluturi pe care ii vazusem, erau prezenti inveselindu-ma si mai mult. Curcubeul ma incanta de aemenea cu a lui prezenta. Imi zambea cu toate culorile lui pline de viata. Soarele ma incalzea spunandu-mi sa ma bucur de aceste momente. I-am ascultat sfatul.

In spate, se zarea o padure mirifica. Se auzea sunetul animalelor din ea. Se auzeau ursi, lupi, veverite, pasari, caprioare, se auzea padurea si totodata linistea ei. Se auzea sunetul infricosator de linistit, straniu de calm si de asemenea, neonisnuit de celest.

Se vedea o carare ce ducea in mijlocul acestei paduri, unde era o casa superba construita ca pentru un rege. Insa nu era un castel, era o casa obisnuita, doar ca insusirile sale  faceau regeasca. Nu avea o curte mare, dar era foarte ingrijita. O mie una de soiuri de flori, fiecare cu o mie una de culori si cu o mie una de modele. Casa era construita cu multa stralucire, inconjurata de iubire.

Soarele incepe sa apuna, se face din ce in ce mai frig, incepe sa ploua. Intr-un final se face noapte, curcubeul dispare, animalele se duc acasa la ele iar albinele isi incheie munca azi.

Afara se face tot mai frig, natura ingheata. Ploaia se transforma intr-o ninsoare linistita, prietenoasa si mangaietoare. Fulgisorii aceia mici cresc din ce in ce mai mult, formand un strat de zapada pe iarba pe care mai devreme au fost o gramada de flori. Apare o vulpe curioasa, cautandu-si hrana.

In padure, casa era la fel de minunata, de data aceasta acoperita de o mie unu fulgi de zapada, fiecare cu o mie una de nuante cristaline, in o mie una de forme.

Ma uit spre cer, apare un splendid joc de culori, aurora polara, ce ma priveste si-mi zambeste frumos. Vantul a inceput sa bata, jucandu-se cu troienele de zapada formate.

Se intuneca, nu mai vad nimic, ma zbat sa ajung inapoi dar nu pot. Intr-o clipa totul se termina. Imaginea…acea imagine minunata dispare, iar eu mi-am dat seama ca nu a durat decat o secunda, pe care nu o voi reintalni.